Cum să evaluezi un disc PS1 înainte de a cumpăra sau vinde

Ţine discul sub o lampă şi înclină-l. Dacă partea inferioară străluceşte cu acel negru fumuriu adânc, ţii în mână originalul – Sony a presat discurile originale PlayStation cu policarbonat cu tentă neagră pe partea de citire, iar după aproape treizeci de ani aceasta rămâne cea mai rapidă verificare de autentificare în colecţionarea retro. Dacă e argintiu, lasă-l jos.

Tot restul evaluării unei copii PS1 se reduce la două întrebări cinstite: încă se va juca, şi este de fapt completă? Vânzătorii le estompează pe ambele tot timpul. Iată cum să le deosebeşti.

Partea neagră e un detector de minciuni încorporat

Nimeni nu a lămurit complet de ce Sony a colorat discurile – teoriile merg de la spectacol anti-piraţie la branding pur – dar pentru colecţionari efectul este un dar. O presă PAL sau NTSC autentică are acea parte de date neagră inconfundabilă. O partea inferioară argintie pe un presupus original înseamnă că te uiţi la un CD-R ars îmbrăcat într-un costum.

Bootleg-urile se trădează şi pe partea de sus. Tipărirea etichetei e semnalul: text uşor neclar, culori spălăcite, lucrările de artă care arată ca şi cum ar fi fost scanate de pe un alt disc – pentru că aşa e. Originalele au şi coduri şi ştampile turnate în jurul inelului hub interior; presările pirat sunt de obicei goale sau fără sens acolo. Un clasic PAL precum Tomb Raider ar trebui să arate suficient de clar încât să poţi citi cel mai mic text legal de pe faţă fără să te încrunţi.

Zgârieturile fine se şlefuiesc, tăieturile sunt un pariu, avarierea de sus omoară

Iată partea contraintuitivă: partea lucioasă e partea rezistentă. Laserul citeşte datele prin toată grosimea plasticului, aşa că zgârieturile uşoare de suprafaţă – linii fine care prind lumina dar nu unghia – de obicei nu o deranjează deloc. Pot fi şlefuite mecanic, şi ar trebui să doar zgârie preţul, nu capacitatea de a rula jocul.

Tăieturile adânci pe partea de citire sunt altă specie. Dacă unghia îţi rămâne prinsă într-o şanţ, aşteaptă-te la sărituri ale FMV-urilor, sunet sacadat în jocuri precum Wipeout 2097 care mizează pe muzică CD stream-uită, şi ecrane de încărcare care se blochează pentru totdeauna. Reşlefuirea poate salva unele dintre aceste discuri, dar e un pariu, şi fiecare trecere îndepărtează plastic pe care nu îl poţi pune înapoi.

Ucigaşul e partea pe care nimeni nu o verifică: avarierea stratului superior. Pe un CD, stratul de date stă imediat sub etichetă, protejat de o peliculă fină de lac. Dacă zgârii prin asta ai sâcâit datele în sine – nicio şlefuire de pe pământ nu le readuce. Ține discul în dreptul unui bec puternic şi caută puncte de lumină care strălucesc prin negru. Oricare dintre ele, şi discul e mort definitiv.

Complet înseamnă hârtia, nu doar plasticul

O copie PS1 cu adevărat completă are nevoie de patru lucruri:

• Discul – cu partea inferioară neagră, evident
• Carcasa jewel cu tava intactă
• Manualul, acel pliant înşurubat prins în coperta din faţă
• Insertul din spate, plus orice plieri: carduri de înregistrare, reclame demo, postere

Acum distincţia care separă evaluatorii atenţi de optimişti: carcasele jewel crăpate nu contează, inserturile lipsă contează. Carcasa jewel e plastic generic produs în masă – una crăpată se schimbă în zece secunde pentru câţiva bani. Insertul din spate e un original tipărit care poartă arta de pe spine, şi nimeni nu mai tipăreşte altele. La fel şi manualul. O copie lipsită de insert e permanent incompletă indiferent cât de imaculat e discul, motiv pentru care anunţurile cinstite specifică exact ce e inclus – aşa cum face această ediţie daneză Disney's Tarzan cu manualul său.

Ce strică jocul versus ce strică portofelul

Păstrează două registre separate când evaluezi:

• Zgârieturi uşoare – se joacă bine, mică reducere de preţ
• Tăieturi adânci pe partea de citire – capacitatea de a rula în pericol, preţul scade brusc
• Decojire a stratului superior – disc mort, valoare aproape zero
• Manual sau insert lipsă – se joacă perfect, valoarea pentru colecţionari se prăbuşeşte
• Carcasă crăpată – nu afectează niciunul; înlocuieşte-o şi treci mai departe

Releas-urile PAL cu mai multe discuri ridică miza: o carcasă groasă cu fiecare disc, booklet şi insert încă prezente e cu adevărat mai greu de găsit decât orice disc singur curat.

Deci iată concluzia: evaluează hârtia la fel de sever cum evaluezi plasticul. Un disc zgâriat într-o copertă completă e o copie bună având o zi proastă. Un disc impecabil care se plimbă într-o carcasă crăpată fără insert este doar un disc. Care e cea mai deteriorată copie „mint” care ţi-a ajuns vreodată în cutia poştală?