De ce colecționarea NES rămâne punctul de referință al hobby‑ului

Cumpără un cartuş NES gri și ții în mână documentul fondator al colecționării jocurilor. Înainte ca cineva să sigileze cutii SNES în slab-uri sau să se certe pe variantele longbox de PS1, proprietarii de NES discutau deja despre carcase cu cinci șuruburi, cutii cu hangtab și dacă eticheta Stadium Events arăta puțin prea lucioasă. Nintendo Entertainment System nu a salvat doar industria consolelor după prăbușirea din 1983 – a inventat din greșeală hobby-ul.

Cutii negre care au devenit primul checklist al hobby-ului

Când NES a sosit în America de Nord în 1985, jocurile lansate de Nintendo în prima linie au fost livrate într-un uniform livery: artă sprite plutind pe un fundal negru. Super Mario Bros., Duck Hunt, Excitebike, Kung Fu, Hogan's Alley, Gyromite – colecționarii le numesc seria black box, iar ele funcționează în continuare ca checklist-ul original al hobby-ului: un set finit, vizual coerent, unde fiecare gol de pe raft e evident.

Variantelor sunt ceea ce îl fac adictiv. Primele cutii au un decupaj hangtab pentru cârligele din magazin, iar primele cartușe se închideau cu cinci șuruburi feliate înainte ca Nintendo să treacă la trei șuruburi de securitate și cleme din plastic. Potrivirea unui cartuş cu cinci șuruburi cu o cutie hangtab este versiunea colecționarului de NES de a potrivi numerele la o mașină clasică – și este motivul pentru care două copii aparent identice de Excitebike pot avea prețuri extrem de diferite.

Licențiat, nelicențiat și războiul cipului de blocare

Nintendo a controlat biblioteca sa cu cipul de blocare 10NES, un circuit de handshake prezent atât în consolă, cât și în fiecare cartuş licențiat. Fără handshake valid, nu pornește. Publisherii care au refuzat termenii de licențiere ai Nintendo au creat ocoliri – iar soluțiile lor au creat propriile categorii de colecționare.

• Tengen a livrat jocuri în carcase distinctive negre și a dat în judecată Nintendo din cauza modului în care a învins cipul – o luptă pe care a pierdut-o în cele din urmă.
• Color Dreams a șocat cipul de blocare cu trucuri de tensiune și a vândut titluri precum Secret Scout în cartușe bleu deschis, înainte de a se reinventa ca Wisdom Tree, publisher-ul de jocuri biblice.
• Camerica a pus jocurile Codemasters în carcase cu ton auriu care nu arată ca nimic altceva de pe raft.

Niciunul dintre ele nu poartă sigiliul rotund Official Nintendo Seal, iar carcasele lor se anunță din capătul camerei. Un cartuş licențiat Konami precum Rollergames și o lansare Color Dreams trăiesc în aceeași bibliotecă, dar spun povești complet diferite. Un raft serios de NES de obicei vrea ambele.

Conectorul cu 72 de pini, sau de ce clipoceste indicatorul de alimentare

Fiecare cumpărător își câștigă în cele din urmă alfabetizarea hardware prin front-loaderul NES-001 și prin conectorul cu 72 de pini. Designul în stil VCR îndoaie cartuşul pe pini, iar acei pini își pierd arcul după ani de utilizare. Când conexiunea cedează, cipul de blocare resetează consola aproximativ o dată pe secundă – asta e celebra clipire a ledului de alimentare.

Suflatul în cartuşe nu a reparat niciodată nimic; umiditatea probabil a agravat coroziunea. Ceea ce funcționează cu adevărat este curățarea contactelor cu alcool izopropilic, apoi fie re-tensionarea pinilor originali ai conectorului, fie montarea unuia de schimb. Conectorii aftermarket ieftini se prind adesea atât de tare încât uzura marginile cartuşelor, motiv pentru care perfecționiștii restaură componentele originale. Nintendo a recunoscut defectele designului în 1993 cu top-loaderul NES-101, care a așezat cartuşele direct și a eliminat complet cipul de blocare.

Așadar, întreabă despre conector înainte de a cumpăra orice front-loader. Un vânzător care știe dacă e original, re-pinat sau înlocuit tocmai a răspuns la jumătate din întrebările tale despre cum a trăit aparatul.

Unde fac falsificatorii bani – și cum să îi prinzi

Acum partea inconfortabilă: nicio bibliotecă nu răsplătește înșelăciunea ca aceasta. Teapa canonică este Stadium Events, raritatea Bandai al cărei joc a fost relansat ca comunul World Class Track Meet. Tipărește o etichetă convingătoare, aplic-o pe cartuşul comun, iar falsul chiar și funcționează corect. Schimbările de etichete de genul acesta sunt exact motivul pentru care există verificări ale cartuşelor.

• Deschide-l. Un bit de securitate de 3,8 mm costă puțin. Plăcile licențiate poartă marcaje Nintendo și cipuri mask ROM; reproducerile arată EPROM-uri sau plăci flash moderne.
• Citește eticheta. Etichetele repro sunt prea lucioase și supra-saturate, cu dither de cerneală cu marginile neclare sub lupă.
• Verifică consistența internă. O carcasă cu cinci șuruburi pe o lansare târzie, sau o variantă care nu s-a livrat niciodată în regiunea ta, înseamnă pleacă.
• Judecă pachetul întreg. Cutii false sunt tipărite pe hârtie modernă, strălucitoare. O copie genuine CIB – această cutie Double Dragon II este un bun reper – ar trebui să arate îmbătrânire consistentă pe cutie, manual și cartuş.

Colecționarii PAL primesc un instrument în plus: sufixele de regiune tipărite pe etichetele și cutiile licențiate, SCN pentru Scandinavia printre ele. Un cartuş al cărui cod nu se potrivește cu originea presupusă își trădează singur proveniența.

Toate instinctele pe care le antrenează acest hobby – număratul șuruburilor, cititul calității tipăririi, neîncrederea în copia suspicios de curată – au fost învățate mai întâi pe NES. Stăpânește această bibliotecă și fiecare consolă ulterioară se va simți ca un examen cu cartea deschisă. Opinia mea: un front-loader cu un conector re-pinat onest bate un top-loader mint, pentru că colecționarea NES nu a fost niciodată despre impecabil – a fost despre proveniență. Care este prima verificare pe care o faci când un cartuş gri îți ajunge în mâini?