PS2 Fat vs Slim și numerele SCPH – ce verifică colecționarii mai întâi

Întoarce consola înainte să dai bani. Stickerul de pe partea inferioară a fiecărui PlayStation 2 poartă un număr de model SCPH, iar acele câteva caractere îţi spun mai mult decât vânzătorul: ce unitate optică e înăuntru, dacă poate lua un hard disk, cum se comportă cu discurile PS1 şi cât de uşor poate fi softmodat. Sony a construit PS2-uri timp de peste un deceniu, şi ele nu sunt, în niciun caz, toate aceeaşi maşină.

Cum să citeşti un număr SCPH în zece secunde

Fiecare PS2 poartă aceeaşi insignă: SCPH urmat de cinci cifre, ocazional cu un sufix literă pentru culori speciale. Cifrele din faţă indică generaţia. SCPH-10000, 15000 şi 18000 sunt modelele "fat" din era lansării japoneze – 10000 avea faimoasa nevoie de un utilitar DVD încărcat de pe memory card doar ca să redea filme. Seria 30000 şi 39000 sunt muncitorii la nivel mondial, 50000 este fat-ul final şi cel mai bun, iar orice de la 70000 în sus este un slim.

Cifra finală este codul de regiune, şi este diferenţa dintre o consolă pentru colecţia ta PAL şi o greutate de hârtie scumpă:

• 0 – Japonia (NTSC-J)
• 1 – America de Nord (NTSC-U/C)
• 2 – Australia şi Noua Zeelandă (PAL)
• 3 – Regatul Unit (PAL)
• 4 – Europa continentală (PAL)

Aşadar un SCPH-50004 este un fat european din ultima serie, iar un SCPH-70001 este un slim nord-american din prima serie. Zece secunde, fără presupuneri, fără să te bazezi pe o poză din anunţ făcută de la distanţă.

Unde fat-ul îşi merită greutatea

Trucul fat-ului este bay-ul de expansiune. Introdu adaptorul de reţea Sony şi un hard drive şi ai configuraţia pentru care Final Fantasy XI a fost, de fapt, gândit – şi echipamentul în jurul căruia au fost proiectate excentricităţi din era online cum ar fi Resident Evil Outbreak File #2. Niciun slim nu l-a avut vreodată.

Fat-urile timpurii au şi un port i.Link (FireWire) pentru jocuri de tip system-link, şters în linişte din seria 50000 încoace. Ce le face mai puţin îndrăgite pe fat-urile timpurii este unitatea în sine: reputaţia de Disc Read Error a generaţiei 30000 a fost suficient de proastă încât a dat naştere în cele din urmă la un acord colectiv în Statele Unite. Laserele pot fi realiniate, dar o consolă care a sărit cutscene-uri ani de zile a cunoscut, de obicei, deja şurubelniţa cuiva.

De aceea seria SCPH-50000 este favorita tăcută. Păstrează bay-ul de expansiune, adaugă un receptor infraroşu încorporat pentru telecomanda DVD, suportă redare DVD progressive-scan, funcţionează mai silenţios şi unitatea sa are un istoric de supravieţuire mult mai bun. Dacă vrei un singur PS2 care să facă tot ce a promis vreodată platforma, acesta este acela.

Slim-ul pe care colecţionarii îl caută cu adevărat este primul

Redesignul din 2004, SCPH-70000, este un calculator cu adevărat diferit purtând acelaşi logo. Ethernetul a trecut on-board, sursa de alimentare a devenit un brick extern, iar bay-ul de expansiune a dispărut – motiv pentru care era hard-drive-urilor s-a încheiat în ziua în care a apărut slim-ul.

Din SCPH-75000 încolo, Sony a fuzionat Emotion Engine şi Graphics Synthesizer pe un singur cip şi a înlocuit procesorul MIPS de I/O original cu un component bazat pe PowerPC poreclit Deckard, care emulează vechiul cip în software. Funcţionează remarcabil de bine – şi încă se împiedică de o listă scurtă de titluri PS2 şi PS1 cu glitch-uri pe care hardware-ul anterior nu le arată niciodată.

Ultimul SCPH-90000 readuce sursa de alimentare în carcasa consolei şi este cel mai îngrijit PS2 fabricat vreodată, dar ultimele sale revizii de BIOS au închis uşa pentru softmodul clasic pe memory-card. De aceea modestul 70000 este slim-ul cunoscătorului: comportament original al chipsetului, port de reţea inclus, fără asteriscuri de ultimă oră.

Carcasele şi culorile schimbă raftul, nu maşina

Japonia a primit variantele distractive – linia SCPH-37000 a venit singură în Ocean Blue şi nuanţe din "European Automobile Color Collection" precum Light Yellow şi Astral Blue. Teritoriile PAL au văzut în mare parte fat-uri Satin Silver, apoi slim-uri roz şi albe. O carcasă rară este cu adevărat scumpă, iar exemplarele în cutie cu inserţiile potrivite sunt cele care îi fac pe colecţionari să tacă. Dar dedesubt, este oricare revizie indicată de număr: o carcasă superbă pe un slim din era Deckard are în continuare ciudăţeniile erei Deckard.

Şi nicio revizie nu schimbă biblioteca. The Simpsons: Hit & Run rulează identic pe un fat de lansare şi pe un slim final. Unde contează hardware-ul este la margini: jocuri cu pistoale precum Time Crisis 2 au nevoie de un GunCon 2, iar GunCon-ul are nevoie de un CRT – nicio revizie PS2 nu rezolvă asta, doar televizorul tău o face.

Aşa că iată ierarhia onestă: cumpără un fat SCPH-50000 dacă vrei toată platforma, un slim 70000 dacă vrei ceva mic, şi tratează tot restul ca pe o curiozitate sau un donor. Sau ignoră totul, pentru că cel mai bun PS2 rămâne tot cel al cărui laser citeşte un disc din prima. Din ce tabără faci parte – loyalist al bay-ului, sau fan al brick-ului şi slim-ului?