De ce colecționarii de GameCube verifică mai întâi panoul din spate

Prima întrebare pe care o pune un cumpărător experimentat de GameCube nu are legătură cu jocurile. E „are portul digital?” Întoarce consola: unităţile timpurii au două prize video în spate, iar cea mai mică – etichetată Digital AV Out – decide, în tăcere, cât valorează acel cub pentru un purist al calităţii imaginii.

De ce panoul din spate contează mai mult decât culoarea

Nintendo a lansat GameCube în 2001 ca model DOL-001, cu port digital inclus. O revizie ulterioară pentru reducerea costurilor, DOL-101, l-a eliminat. Acest port este singura modalitate de a scoate un semnal digital curat din maşină: cablul component oficial Nintendo se conecta în el, cu convertorul digital-analogue ascuns în mufa însăşi, şi s-a vândut atât de puţin încât acum se tranzacţionează la preţuri mai mari decât majoritatea consolelor. Întreaga familie modernă de adaptoare plug-and-play HDMI se leagă de aceeaşi priză.

Aşadar regula practică: un DOL-101 este o consolă perfect bună pentru jucători pe CRT, dar DOL-001 este cea pe care o urmăresc proprietarii de upscalere şi colecţionarii. Variantele de culoare contează mai puţin decât se crede – indigo-ul de lansare este peste tot, jet black şi platinum silver sunt comune, iar spice orange din Japonia este cea care atrage atenţia într-o colecţie PAL. Adevărata unicorn este Panasonic Q, hibridul GameCube/DVD disponibil doar în Japonia, cu partea frontală oglindită – superbă, grea şi evaluată pe măsură.

Biblioteca care nu a avut timp să se îngraşe

Biblioteca GameCube este mică în comparaţie cu cea a PS2, şi tocmai de aceea îmbătrâneşte atât de bine. Nintendo a publicat o mare parte din ea, aşa că densitatea calităţii e absurdă: Super Smash Bros. Melee de la HAL Laboratory la lansare, Metroid Prime de la Retro Studios în 2002, The Wind Waker, Super Mario Sunshine, Pikmin, Luigi's Mansion şi F-Zero GX – ultimul construit, improbabil, de Amusement Vision al Sega.

Exclusivitatile third-party au definit şi ele epoca. Resident Evil 4 a debutat pe GameCube în 2005 şi încă se joacă ca o lecţie magistrală – o copie PAL a Resident Evil 4 este una dintre cele mai sensate prime achiziţii serioase pe platformă. Star Fox Adventures a fost ultimul joc Rare publicat de Nintendo înainte de achiziţia Microsoft, iar perechea Pokémon Colosseum şi XD: Gale of Darkness de la Genius Sonority rămâne un ocol sincer ciudat şi sincer iubit pentru acea serie. Foarte puţin din acest catalog a fost shovelware licenţiat, motiv pentru care un raft de cincizeci de jocuri GameCube se simte curatoriat mai degrabă decât adunat cu lăcomie.

Judecând mini-discul – şi carcasa din jurul lui

Jocurile GameCube stau pe mini-discuri de 8 cm care ţin aproximativ 1,5 GB, şi sunt mai rezistente decât par. Înclină faţa cu date sub o lumină puternică: goticulele circulare fine se şterg la lustruire, zgârieturile radiale adânci nu se şterg, iar o crăpătură care se întinde de la butucul central e sentinţa de moarte. Fii atent la luciul uniform de micro-şlefuire provocat de maşină – de obicei înseamnă că discul a trăit viaţa grea a unui serviciu de închirieri.

Carcasa spune propria poveste. Majoritatea keepcases oficiale includ un suport modelat pentru cardul de memorie în interior, iar manualul stă sub cleme din plastic – clemele rupte şi manualul tocit sunt primele victime obişnuite. Un avertisment privind accesoriile, în treacăt: Game Boy Player se fixează frumos sub consolă, dar e aproape inutil fără Start-Up Disc – componenta cea mai frecvent lipsă în colecţionarea GameCube.

Capa depresivă a carcasei schimbate ascunsă în „complete in box”

Iată adevărul urât despre anunţurile GameCube CIB: discurile, carcasele şi inserturile au petrecut două decenii despărţindu-se şi recăsătorindu-se. O copie „completă” este adesea un disc autentic într-o carcasă autentică care poartă o copertă imprimată reproducere – şi la scara mini-discului, falsurile se fotografiază bine. Înainte să plăteşti un premium pentru CIB, verifică certificatul de căsătorie:

Codul butucului vs. regiunea: textul fin din jurul inelului interior al discului se încheie cu o marcă de regiune precum USA, EUR sau JPN – trebuie să fie de acord cu logourile de rating de pe carcasă (ESRB pentru NTSC, PEGI sau marcile mai vechi ELSPA pentru PAL).
Calitatea tipăririi insertului: copertile originale au text legal şi coduri de bare tăioase; reproducerile se trădează prin benzile de imprimantă cu jet de cerneală, culori suprasaturate şi caractere mici neclare.
Limba manualului: jocurile PAL au fost de obicei livrate cu manuale groase multilingve, aşa că un booklet subţire doar în engleză într-o carcasă pentru piaţa nordică e un steag roşu. Un anunţ care arată manualul deschis, ca această Luigi's Mansion cu manualul său, îţi spune ceva bun.
Onestitatea liniei buget: dacă pe spine scrie Player's Choice, preţul ar trebui să reflecte asta – reeditările sunt frecvent vândute la preţuri de black-label.

Tratează fiecare anunţ GameCube „complete in box” ca trei achiziţii separate – disc, insert, manual – care întâmplător împart o carcasă, şi evaluează fiecare pe cont propriu. E mai lent, dar îţi va cruţa cea mai frecventă regretare în colecţionarea generaţiei a şasea. Opinia fierbinte cu care poţi fi în dezacord: o copie CIB legitimă cu un disc obosit bate un disc loose mint de fiecare dată, pentru că poţi reşlefui un disc, dar nu poţi de-falsifica o copertă. De partea cui eşti?