Sega Dreamcast – consola care a murit prea devreme

9 septembrie 1999. Sega a petrecut ziua intonând „9/9/99” ca pe un incantație de marketing, și pentru o dată hype-ul a fost meritat. Dreamcast a aterizat în America de Nord cu o linie de lansare care conta cu adevărat, un CPU Hitachi SH-4 pe 128 biți și un modem 56k încorporat pe care nimeni altcineva nu a avut curajul să-l includă. A fost prima consolă a celei de-a șasea generații și l-a bătut pe PlayStation 2 pe piață cu mai mult de un an.

Iar apoi a dispărut. Sega a tras ștecherul din zona hardware la începutul lui 2001, la doar 18 luni de la debutul consolei în Vest. Acea flacără scurtă și strălucitoare este exact motivul pentru care colecționarii încă sunt obsedați de ea.

De ce Dreamcast a performat peste așteptări

Sega își pierduse mult din bunăvoință până în 1999. 32X a fost un dezastru, Saturn a fost gestionat prost până la un mormânt prematur, iar comercianții erau precauți. Așadar Dreamcast trebuia să fie bun, și a fost. Cipul grafic PowerVR2 oferea imagini curate, de calitate arcade, care puneau rușine PlayStation-ului și N64-ului îmbătrâniți.

Hardware-ul avea personalitate, de asemenea. VMU – acea mică cartelă de memorie cu propriul ecran LCD inserată în controler – îți permitea să joci mini-jocuri și să vezi statistici în timpul meciului. Era gimmik și minunat, genul de idee pe care o lansează o companie când nu mai are nimic de pierdut.

Apoi a fost SegaNet. Jocurile online pe consolă existau înainte, dar Dreamcast le-a făcut reale pentru sufragerii. Phantasy Star Online din 2000 a fost prima dată când mulți jucători pe consolă au schimbat prada cu un străin de la jumătatea lumii.

Cele trei jocuri care o definesc

O mulțime de jocuri Dreamcast sunt bune. Câteva sunt motivul pentru care consola este șoptită ca un sfânt pierdut.

• Soulcalibur (1999) – luptele cu arme de la Namco nu doar că au fost portate pe Dreamcast, ci arătau mai bine decât originalul din arcade. Rămâne unul dintre marile titluri de fereastră de lansare din istoria oricărei console.
• Shenmue (1999/2000) – epopeea de răzbunare deschisă, vastă și absurd de scumpă a lui Yu Suzuki. Ciclu complet zi-noapte, NPC-uri cu programe, condus de stivuitor. Jumătate simulare de detectiv, jumătate vis febril care consumă bugete, și extrem de influent asupra a tot ce a urmat, de la Yakuza la open-world-urile moderne.
• Jet Set Radio (2000) – cel-shaded înainte ca cel-shading-ul să devină o modă, cu o coloană sonoră care încă dă tare. Este teza estetică a consolei într-un singur joc.

Mențiunile onorabile sunt numeroase: Crazy Taxi, Power Stone, Skies of Arcadia și criminal de subapreciatul Rez. Pentru un sistem care a trăit 18 luni, acest raport de succese e ridicol.

Argumentul care nu moare

Întreabă o cameră plină de entuziaști Dreamcast ce l-a omorât și fugi. Narațiunea populară învinuiește pirateria – formatul GD-ROM a fost spart larg, iar copiile inscripționabile rulau pe console nemodificate datorită exploit-ului MIL-CD la boot. Fără modchip. Asta a secat, fără îndoială, veniturile din software.

Dar adevărul mai dur este că Sega era deja financiar distrusă înainte ca Dreamcast să fie livrat, iar umbra amenințătoare a PlayStation 2 – cu redarea DVD și cufărul de marketing al Sony – a speriat terții. EA nu a făcut niciun joc pentru Dreamcast, ceea ce, pentru un public occidental înfometat după sporturi, a fost o sentință liniștită la moarte. Dacă pirateria a fost cauza sau doar împingerea finală e o dezbatere care ne va supraviețui tuturor.

Unde stă pe piața colecționarilor

Timp de ani Dreamcast a fost punctul de intrare accesibil în generația a șasea. Asta s-a schimbat. Consolele loose sunt încă rezonabile, dar titlurile halo au urcat constant, iar copiile sigilate sau CIB ale jocurilor dorite cer acum bani serioși.

Câteva lucruri de știut înainte să cumperi:

• Uită-te la unitatea de disc. Asamblările optice GD-ROM se uzează și sunt cel mai comun punct de defectare. O consolă care pornește meniul dar se blochează la jocuri de obicei are un laser pe moarte.
• Regiunea contează. Jocurile sunt blocate pe regiune, deși consola citește discul oricărei regiuni dacă folosești un boot swap sau un loader homebrew. Versiunile PAL ale unor titluri rulează cu margini și framerate-uri mai lente – copiile NTSC-J și NTSC-U sunt, în general, preferate.
• Lucrurile rare. Lansările PAL târzii și RPG-urile cu tiraje mici precum Skies of Arcadia și Shenmue II occidental (care a sărit complet peste US pe Dreamcast) sunt cele care îți zgârie portofelul.

Scena de modding ține consola în viață, de asemenea. GDEMU și MODE, emulatorii unității optice, îți permit să rulezi totul de pe un card SD, ceea ce cruță acele lasere fragile – un compromis de purist, dar unul practic dacă vrei cu adevărat să joci.

Dreamcast este consola rară a cărei reputație a crescut după moarte. A pierdut războiul, a vândut o fracțiune din ce a vândut PS2, și totuși aproape toată lumea care a avut una vorbește despre ea ca despre o prima iubire. Poate că aceasta e învățătura reală: uneori mașina care a îndrăznit cel mai mult și a pierdut e cea de care oamenii nu se mai satură. Care este jocul Dreamcast pentru care ai plăti sume nebune ca să-l ai din nou în cutie?