Cum să începi să colecționezi Sega fără să te îneci în Saturn

Același cartuș Sonic din 1992 poartă două nume în funcție de unde l-ai cumpărat: Mega Drive în Europa și Japonia, Genesis în America de Nord, pentru că Sega nu a reușit să obțină marca Mega Drive în SUA. Acea mică ciudățenie îți spune aproape tot ce trebuie să știi despre colecționarea Sega – acest hobby este definit de regiuni, revizii și de a ști exact ce versiune ții în mână.

De ce contează mai mult regiunea la Sega decât la oricine altcineva

Colecționarea Nintendo ține în principal de stare. Colecționarea Sega ține de geografie. Mega Drive a fost lansat în Japonia în 1988, a ajuns în America de Nord ca Genesis în 1989 și a intrat în teritoriile PAL în 1990 – iar fiecare regiune a primit propriile carcase de cartuș, propria grafică de copertă și, adesea, propria viteză a jocului.

Lansările PAL rulau pe televizoare de 50 Hz, iar multe porturi timpurii rulau vizibil mai încet și afișau chenar pe ecran, motiv pentru care unii colecționari europei caută deliberat copiile NTSC ale jocurilor de acțiune. Jocurile Mega Drive japoneze vin în carcase mai mici, cu copertă adesea superioară, și au devenit o nișă de colecționat în sine. Iar înainte de toate acestea, Master System făcuse deja din Sega un nume cunoscut în Europa și Brazilia, în timp ce abia zgâriase piața Nintendo din SUA – deci vânătoarea de Master System este mult mai bună pe partea PAL a Atlanticului.

Mega Drive este cea mai prietenoasă intrare

Începe aici. Sega a livrat majoritatea jocurilor Genesis și Mega Drive în carcase tip clamshell din plastic cu manualul pus la interior, ceea ce înseamnă că copiile complete-in-box au supraviețuit într-un număr la care colecționarii SNES pot doar visa. Un raft de clamshells este realizabil cu un buget normal.

Canonul este adânc și în mare parte accesibil: Streets of Rage 2, Gunstar Heroes dacă vrei o mostră din Treasure înainte ca prețurile Saturn să te sperie, și titluri incluse în pachet precum Sonic the Hedgehog 2, care s-a vândut în atâtea exemplare încât un cartuș loose este unul dintre cele mai ieftine bilete de intrare în retro gaming. Ciudățenii licențiate precum RoboCop Versus Terminator – run-and-gun-ul cu adevărat grozav al celor de la Virgin din 1993 – se situează în mijlocul distractiv unde vânătoarea contează mai mult decât portofelul.

O observație hardware: consolele timpurii Model 1 cu inelul High Definition Graphics în jurul slotului pentru cartuș sunt prețuite pentru ieșirea audio YM2612 mai curată. Reviziile ulterioare sunt mai ieftine și perfect ok, dar comunitatea are opinii și le vei auzi.

Sega CD, 32X și Saturn – partea adâncă are colți

Adăugirile sunt locul unde colecționarea Sega devine scumpă și ciudată. Sega CD (Mega-CD în teritoriile PAL) păstrează adevărate comori – lansarea în engleză a lui Snatcher trăiește aici, iar Sonic CD este esențial – dar acum gestionezi unități optice vechi pe hardware de treizeci de ani. Atașează un 32X și ai construit infamul tower of power: trei surse de alimentare separate alimentând un singur televizor, deservind o bibliotecă suficient de mică încât să o termini într-un an hotărât.

Saturn este cu adevărat partea adâncă. Lansarea surpriză timpurie în SUA din 1995 i-a lăsat o bibliotecă occidentală subțire, așa că colecționarea serioasă de Saturn înseamnă importuri: shmup-uri japoneze, jocuri de luptă arcade-perfect și Radiant Silvergun al celor de la Treasure, care nu a părăsit oficial niciodată Japonia. Vei dori un cartuș Action Replay pentru a ocoli blocarea regională – acesta funcționează și ca extensie RAM pe care o cer anumiți luptători Capcom – și ar fi bine să te așezi înainte să vezi prețurile pentru Panzer Dragoon Saga, RPG-ul pe patru discuri a cărui tiraj mic l-a făcut unul dintre cele mai scumpe lucruri publicate vreodată de Sega.

Dreamcast, Game Gear și ce câștigă cu adevărat respect

Dreamcast este punctul dulce între nostalgie și rațiune. Soulcalibur, Jet Set Radio și Shenmue ancorează o bibliotecă care încă primește lansări independente noi decenii la rând, iar cardul de memorie VMU – un mic handheld în sine – este exact genul de hardware glorios inutil pentru care oamenii colecționează Sega.

Game Gear este wildcard-ul pentru buget redus. Consuma șase baterii AA într-o după-amiază pentru că Sega a insistat pe un ecran color iluminat în 1990, iar condensatorii săi originali sunt celebru depășiți ca durată de viață – o unitate profesional recapped merită să plătești în plus. Ca bonus, un convertor îi permite să ruleze cartușe Master System.

Cât despre ce respectă faimosul public loial Sega într-o colecție:

• Clamshells complete-in-box cu manuale – completitudinea este linia de bază aici, nu un flex
• Serii de variante regionale – același joc în haina sa japoneză, americană și PAL spune toată povestea
• Stive de add-on funcționale – un Sega CD tower funcțional arată că îți întreții hardware-ul, nu doar îl pui pe raft
• Mașini service-uite – un Game Gear recapped sau un Saturn region-modded bate o piesă mint dar moartă pe raft

Colecționarea Sega răsplătește mai mult curioșii decât pe bogați. Începe cu un Model 1 Mega Drive sau Genesis și douăzeci de clamshells, învață ciudățeniile regionale și abia apoi decide dacă gaura de iepure a importurilor pentru Saturn te cheamă. Te va chema. Singura întrebare reală este dacă răspunzi în engleză sau în japoneză.